Un bărbat din comuna doljeană Drăgotești și un altul din municipiul Craiova s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” cu simptome de meningoencefalită, doctorii prelevându-le probe biologice pe care le-au trimis în capitală, suspectând o infecție cu virusul West Nile.

„Au ajuns la spital doi bărbați, la Spitalul de Boli Infecțioase, care imediat au fost testați pentru infectarea cu virusul West Nile. Rezultatul a venit miercuri și a fost pozitiv. Din fericire, starea lor este bună în acest moment. Unul dintre pacienți a și plecat acasă”, a declarat Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcției pentru Sănătate Publică Dolj.

Medicii craioveni au trimis în Capitală probe și pentru alți pacienți cu aceleași simptome, aștepând să vadă dacă se confirmă infectarea cu virusul West Nile.

Citește și: CORESPONDENȚĂ LIBERTATEA DIN RAFINA, GRECIA | Satul care a ars în proporție de 80%. Peste 30 de oameni au murit și jumătate din case au ars

 
 

Urmărește-ne pe Google News