Britanicul Mohammed Ali Ahmed, de 26 de ani, și belgianul Zakaria Boufassil, de 26 de ani, din Birmingham, sunt acuzați că l-au ajutat financiar pe Abrini, dându-i de 3.000 de lire sterline, în iulie anul trecut, când acesta a fost în Birmingham.
O a treia persoană, Soumaya Boufassil, de 29 de ani, a fost și ea inculpată vineri de tribunalul din Westminster pentru adunarea de fonduri destinate terorismului. Cei trei au apărut în fața tribunalului din Westminster, la Londra, după ce au fost arestați la 15 aprilie împreună cu alte trei persoane în cadrul unei anchete desfășurate de unitatea antiterorism a poliției din West Midlands.
Mohamed Abrini, de 31 de ani, arestat la 9 aprilie, a fost inculpat, de asemenea, pentru implicarea sa în atentatele de la Bruxelles și Paris. El a recunoscut că este omul cu pălărie care i-a însoțit pe cei doi kamikaze care s-au aruncat în aer la 22 martie pe aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem provocând moartea a 32 de persoane. De asemenea, el este suspectat că ar fi asigurat partea de logistică pentru atacurile de la Paris de la 13 noiembrie.