Tinerii, cu vârste cuprinse între 32 şi 35 de ani, şi-au făcut apariţia dimineaţă în curtea Politehnicii, cu gândul să mai caute nişte fier vechi pe care să-l vândă (în urmă cu 60-70 de ani acolo erau depozite ale armatei – n.r.). În timp ce săpau, un mal s-a surpat peste ei.
Incidentul a fost semnalat la 112, serviciul de urgenţă fiind anunţat că o persoană a fost prinsă sub pământ, însă, ulterior, martorii aflaţi la faţa locului le-au spus echipelor de intervenţie că e vorba, de fapt, de două victime. Cei doi bărbaţi, găsiţi în groapa adâncă de peste 3 metri unul peste celălalt, au fost scoşi la suprafaţă fără suflare. Deşi s-a încercat resuscitarea lor, nu au mai putut fi salvaţi.