Salvamontiștii au fost nevoiți să intervină în zona Herculane, după ce doi bătrâni, în vârstă de 80 și 90 de ani, aveau nevoie de îngrijiri medicale, dar ambulanța nu putea ajunge la ei. Cei doi trăiesc într-un cătun izolat, în Cornereva, iar până la ei se putea ajunge doar cu o mașină de teren.
Câțiva salvamontiștii din Herculane s-au îmbrăcat în costume de protecție și au pornit către zona în care stau cei doi bătrâni, sub Piatra Ilișovei, la aproximativ 900 de metri altitudine.
„Au fost doi oameni în vârstă, bunici, doamna de 80 de ani și soțul ei, ea nu mai putea fi transportată decât orizontal. Ambulanța nu putea să ajungă în zonă, noi am imobilizat-o și am luat măsurile de prevenție și așa am putut să o aducem jos. Soțul ei putea să stea pe picioare, i-am luat pe amândoi și i-am predat ambulanței. Am urcat cu mașini de teren, nu se putea ajunge altfel la ei”, au u declarat, pentru Libertatea, reprezentanții Salvamont Herculane.
Cei doi bătrâni au fost transportți până la ambulanța care îi aștepta la șosea și transprotați de acolo la spitalul Caransebeș.
Cornereva este o zonă cunoscută pentru cătunele sale izolate, fiind considerată una dintre zonele turistice din județul Caraș-Severin. În cele 40 de sate și cătune locuiesc în jur de 3.200 de oameni. Unele dintre cătune nu au nici curent electric sau alte facilități. În altele, se ajunge doar după un urcuș destul de abrupt, precum satul Ineleț, la care oamenii ajung mai repede după ce urcă scări de lemn prinse pe stânci.