Grasoane Avram, de 96 de ani, și Persida, de 92 de ani, sunt căsătoriți de 70 de ani și locuiesc într-o casă dărăpănată de la marginea satului, potrivit pressalert.ro.
Afectată de inundațiile de acum câțiva ani, locuința era plină de crăpături. Astfel, cei doi bătrâni se refugiaseră în bucătărie, singura încăpere în care mai puteau să-și facă un culcuș.
Povestea cuplului a ajuns la urechile Asociației “Acasă în Banat”. Cerând ajutorul oamenilor pe Facebook, membrii asociației au primit un răspuns neașteptat: 50 de oameni au fost gata să sară în ajutorul bătrânilor.
“Cazul lor ne-a impresionat foarte mult, pentru că au o vârstă atât de înaintată și le este foarte greu să se îngrijească de casa lor, așadar am decis să le dăm o mână de ajutor. Planul inițial a fost să le renovăm bucătăria în care efectiv locuiesc pe timp de iarnă și să le curățăm curtea, deci am făcut un apel public pe pagina noastră de Facebook. Am fost copleșiți de numărul mare de oameni dispuși să dea o mână de ajutor, așadar am decis să renovăm toată gospodăria”, a spus Radu Trifan, președintele asociației.
Voluntarii au reușit să curețe curtea familiei Grasoane, să construiască un gard și o poartă, să planteze flori, să facă o curățenie generală în casă, zugrăvind până și pereții casei.
![Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_db788a85699efba1afb5fb62a9ae9051.jpg)
Oamenii s-au gândit la venirea iernii, astfel că au instalat o sobă nou și au donat alimente, medicamente și bani, dar și lemne de foc, piatră, bricheți pentru foc și mobilier nou.
“Este incredibil cât de mult am reușit să facem în doar o singură zi. Mulțumim tuturor voluntarilor care au fost alături de noi sâmbătă, deoarece datorită lor, acești bătrâni, cât vor mai trăi ei, vor avea o viață mai senină, într-o casă curată”, a mai spus Radu Trifan.
Sursă foto Asociatia Acasa in Banat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_64ad0f8dc7d68ba3d3a89fd7df531743.jpg)
![Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_881ec8a1828977e5f6b10a37f9232cd8.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
![S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e311372e33926d823056395a38e5eccf.jpg)
![Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9b3bd6bf5ce27b9dd4cbd5e152a7ffe3.jpg)