Bebelușii care se află în stare gravă au fost transportați în Capitală de la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, în urmă cu o săptămână. Ambii fac dializă, iar unul dintre, o fetiță de 1 an și 8 luni, are şi manifestări neurologice.

Constantin Ecobici, purtător de cuvânt Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, susține că aceștia provin din familii bune și medicii nu au reușit să găsească o cauză a îmbolnăvirii.

„Copii au vârsta de un an. Au fost internaţi la noi, ambii, unul săptămâna trecută, iar altul în această săptămână. Au venit cu diaree, vărsături şi febră, dar în câteva zile starea de sănătate s-a agravat şi am decis să-i trimite la Bucureşti. Sunt de familie bună şi nu se ştie cauza bolii. La noi la primele teste rezultatul a fost negativ, dar se îndreptau spre acest sindrom”, a declarat Constantin Ecobici.

Și al treilea bebeluș, un băiețel de 8 luni din București, face dializă.

Toți trei bebelușii au verotoxină pozitivă, o bacterie foarte periculoasă.

Direcţia de Sănătate Publică din Dolj a declanşat o anchetă epidemiologică.

Cele trei noi cazuri de sindrom hemolitic uremic vin la câteva luni de la valul de îmbolnăviri din județul Argeș. Trei copii au murit atunci, iar ceilalți care s-au îmbolnăvit riscă să rămână cu sechele pentru tot restul vieţii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.