Premiul a fost atribuit jumătate lui David Baker „pentru proiectarea computațională a proteinelor” și cealaltă parte în comun lui Demis Hassabis și John M. Jumper „pentru prezicerea structurii proteinelor”.

Demis Hassabis este fondatorul DeepMind, în timp ce John M. Jumper este cel care a condus dezvoltarea software-ului de predicție al proteinei AlphaFold al companiei, acesta fiind motivul pentru care împart jumătate din premiu.

Cealaltă jumătate a premiului a fost acordată profesorului David Baker, de la Universitatea din Washington, ale cărui cercetări computaționale au dus la crearea unor tipuri complet noi de proteine.

Anunțați de Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm, câștigătorii împart premiul de 11 milioane de coroane suedeze (810.000 de lire sterline) pentru „proiectarea computațională a proteinelor și prezicerea structurii proteinelor”.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat în comun lui Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus și Alexei I. Ekimov pentru descoperirea și sinteza punctelor cuantice.

Urmărește-ne pe Google News