În rechizitoriul procurorilor se precizează:

În perioada august – decembrie 2006, inculpatul Căcărează Vasile Tailor, în calitate de administrator al S.C. T.T. S.R.L., a înregistrat în contabilitatea societăţii şi a menţionat în declaraţiile privind TVA, un număr de 162 facturi fiscale false privind achiziţionarea de cereale, în vederea stabilirii unor obligaţii fiscale eronate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.943 lei.

În perioada octombrie-noiembrie 2006, inculpatul Căcărează Dumitru, în calitate de administrator al S.C. D.P. S.R.L., nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii veniturile obţinute din valorificarea unor cantităţi de cereale către o altă societate comercială, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 57.411 lei.
Dosarul  a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News