După arestarea de săptămâna trecută a celor trei patroni ai clubului Colectiv, a celor de la firma de pirotehnie, dar şi a primarului Cristian Popescu Piedone, procurorii Parchetului General, care au rămas responsabili doar de o bucată din anchetă, au răscolit ieri birourile Poliţiei Locale Sector 4. După- amiază, când au terminat de ridicat actele legate de controalele la club, anchetatorii l-au dus la audieri, la Poliţia Capitalei, pe şeful Poliţiei Locale Sector 4, Adrian Ionescu. Conform unor surse judiciare, acesta are deocamdată doar calitatea de martor, însă, în funcţie de mersul anchetei, această calitate se poate schimba.
ISU a fost în control la Colectiv
În acest timp, colegii lor de la DNA îi aşteptau la audieri pe cei doi pompieri care, în două rânduri (septembrie 2014 şi aprilie 2015), au verificat “în orb” clubul Colectiv. Pentru că nu au înregistrat în baza de date cele două controale pe care le-au făcut la Colectiv şi au permis funcţionarea fără aviz a clubului, Antonina Radu şi Petrică George Matei au ajuns la DNA însoţiţi de judiciarişti, care i-au ridicat chiar de la serviciu, din birourile lor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Prevenire. Aceştia au dat explicaţii în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de abuz în serviciu şi neîndeplinirea atribuţiilor în cazul avizelor privind prevenirea şi stingerea incendiilor, în legătură cu eliberarea avizelor pentru Colectiv. După aproape cinci ore de audieri, cei doi angajaţi ai ISU Bucureşti- Ilfov, care aveau funcţia de ofiţeri-inspectori cu grad de căpitan, au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru 24 de ore.
În timp ce poliţiştii şi procurorii încearcă să găsească vinovaţii pentru moartea a 46 de oameni, legiştii explică de ce au pierit cei mai mulţi dintre cei surprinşi de incendiu.
“Pe lângă leziunile postcombustionale (arsuri), analizele toxicologice efectuate până în prezent arată că toate victimele prezintă concentraţii în sânge de monoxid de carbon şi acid cianhidric în doză toxică, 18 dintre victime prezentând concentraţii peste valorile letale”, se arată în comunicatul IML. l