Potrivit reporterilor de la ziarul Cetățeanul, cel mai important punct a fost acela prin care s-a votat viceprimarul Lugojului pentru locul rămas liber după excluderea lui Adrian Fărcăgeanu. PSD și PNL au propus câte un nume, Cristian Galescu, respectiv Alin Tech. În urma votului secret, Galescu a fost desemnat viceprimar cu 11 voturi pentru, 7 împotrivă și un vot nul.
Momentul culminant a fost acela în care consilierii Nicu Bădina (PSD) și Albin Gaidoș (PNL) s-au tachinat pentru procedură. Ștind că Bădina avea de gând să verifice buletinele votului secret ale propriilor consilieri, Gaidoș a insistat ca introducerea biletelor în urnă să se facă în cabina special amenajată.
Iritat de atitudiea colegului său din opoziție, Bădina a avut un singur cuvând de spus: ”m…”. Nici n-au avut timp colegii acestuia să își revină din șoc, că imediat cuvântul a sărit și dinspre Gaidoș, fără ca vreunul dintre politicieni să se sinchisească de faptul că erau într-o întâlnire oficială, că erau prezente doamne sau că erau filmați de jurnaliști!