VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Accidentul s-a produs după ce băieții, de 9 și 7 ani, care coborau de pe un drum lăturalnic cu un skateboard, în viteză, au intrat direct în fața unui șofer care conducea o dubă și circula regulamentar.

Deși șoferul a susținut că avea o viteză de maximum 40 de kilometri pe oră, nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul, iar copiii au intrat în partea dreaptă față a mașinii.

Conducătorul auto a intrat în stare de șoc și a coborât de la volan, începând să strige după ajutor. Imediat, la locul tragediei au ajuns mai multe persoane, printre care și rude ale micuților.

Mai multe echipaje medicale și polițiști rutieri au ajuns la scurt timp la locul indicat, după apelurile primite la numărul unic de urgențe 112, dar victimele se aflau în stare extrem de gravă.

Unul dintre ei era în comă de gradul IV, iar altul aproape că nu mai avea puls, cu lovituri puternice la cap și în stop cardio-respirator.

Medicii au început imediat procedurile specifice și au luat decizia de a pleca spre Spitalul de Copii „Sfântă Măria” și către Spitalul de Neurochirurgie.

„Accidentul rutier a implicat două victime, de 9 și 7 ani. La fața locului au intervenit un echipaj de la ambulanță și un echipaj SMURD. Copilul de 9 ani era în stop cardio-respirator, cu politraumă, șoc cu multiple fracturi, fractură de bazin, fractură de femur, cu oprire cardiacă, care a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate de medicul SMURD și a fost transportat în stare foarte gravă în UPU Sf. Maria. Al doilea copil, traumă cranio-cerebrală, a fost preluat de către echipajul de la ambulanță și transportat în UPU Spitalul Nicolae Oblu”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iași, pentru bzi.ro.

Chiar dacă medicii au reușit să-l resusciteze pe copilul în vârstă de 9 ani și l-au transportat la spital, la scurt timp acesta a intrat din nou în stop cardio-respirator și a murit la Spitalul „Sfânta Măria” din Iași, la scurt timp după accident.

Cel de-al doilea copil rănit se află în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie, intubat și ventilat mecanic.

Pe 15 august, de Sf. Maria, cinci copii au fost loviți de o mașină în localitatea Roșcani din Galați. Au fost spulberați de un șofer beat, în timp ce se jucau într-un parc.


Citește și: EXCLUSIV | Libertatea a obținut declarațiile integrale ale criminalei de la metrou. Magdalena Şerban a povestit de ce a ucis-o pe Alina Ciucu: „Mi-a venit aşa o răime și nu mai suportam pe nimeni…”


Urmărește-ne pe Google News