Femeia, în vârstă de 44 de ani și cei doi copii, de trei ani, respectiv de șase ani, au fost acroșați pe trotuar de o mașină.
Autoturismul care i-a lovit pe cei trei a ajuns pe trotuar, după un impact cu o altă mașină. În accident a mai fost implicat un autoturism, care era parcat.
Din primele date se pare ca accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurarii la schimbarea direcției de mers.
În urma impactului dintre cele două mașini, unul dintre vehicule a fost proiectat pe trotuar, unde a acroșat-o pe femei și pe cei doi minori.
Potrivit maiorului Florin Chivu, din cadrul ISU Prahova, cele trei victime, respectiv femeia și cei doi copii, au fost transportați la spital pentru acordarea de asistență de specialitate și pentru efectuarea de investigații medicale, notează observatorul ph.ro.
IPJ Prahova a anunțat că traficul rutier în zonă este dirijat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro