Natalia Ginghină și Adrian Secal sunt învățătorii care au creat Edubuzz, proiect pentru care și Simona Halep și-a donat ziua de naștere, scrie Școala 9 BRD, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.
Considerată zonă dezavantajată economic, localitatea din depresiunea Baraolt are mulți copii care au nevoie de un program de afterschool pentru cei care merg la școală sau de pregătire pentru cei care au abandonat-o.
770.732 de kilometri scrie pe bordul autobuzului. Adică în 33 de ani cât a umblat pe străzile Brașovului, autobuzul a adunat kilometri cât să înconjoare Pământul, pe linia Ecuatorului, de 19 ori. Ultimul popas îl face în curtea parcului industrial Metrom, din Brașov, unde trece printr-un proces de transformare.
“Tot conceptul, nu doar autobuzul, ne-am dori să fie un punct de referință pentru o schimbare, ceva inedit, ieșit din comun, care să-i facă pe copii să viseze și să-și dea seama că lucrurile nu se limitează doar la ceea ce văd în mediul apropiat”, spune Adrian. Și ce văd în jur este, de multe ori, alți copii care abandonează școala, care se căsătoresc de mici și devin părinți când alții abia se gândesc la Bac. Un cerc vicios din care pot ieși doar prin educare.
Adrian a ajuns în Augustin în 2017, prin programul Teach for Romania, care de ani de zile convinge tineri profesioniști să se facă profesori în cele mai dezavantajate comunități din țară. Înainte să ajungă la catedră, făcuse o mică excursie în zonă și pe cât de pitorești i s-au părut peisajele, pe atât de “la capătul lumii” părea satul. Dar a acceptat provocarea.
Ne întoarcem în Brașov, unde autobuzul primește ultimele cosmetizări înainte să o ia spre destinația finală. “Aici e zona de bucătărie, unde vrem să facem diferite activități de gătit pentru copii”, face un tur Adrian.
“Vom avea un televizor pe care să îl folosim pentru a ne inspira la diferite rețete. O să folosim zona asta pentru a învăța și puțină matematică, măsurători, kilogram, litru”, completează Natalia. Apoi e zona cu mese fixe și rabatabile, unde copiii își vor face lecțiile sau vor învăța să scrie și să citească. Un hub educațional în toată regula, deloc neobișnuit în orașe, dar care în Augustin va fi centrul comunei.
Citește mai multe despre cum vor cei doi învățători să transforme viața copiilor din comuna Augustin cu ajutorul unui autobuz vechi de 33 de ani, pe Școala 9 BRD.