În România sunt 1.884 de centre medico-sociale. 

Până la 2 februarie, la peste două săptămâni de la startul etapei a doua a campaniei de vaccinare, au fost vaccinaţi 24.234 de oameni din aceste cămine.

Libertatea l-a întrebat pe dr. Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, cât reprezintă, procentual, această cifră din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi şi vârstnicilor instituționalizați: “Ne apropiem de 60%”.

De ce nu au fost vaccinate mai multe persoane din cămine?

Cea mai mare problemă a reprezentat-o obţinerea consimţământului informat pentru vaccin. Durează până dai de aparţinători, până iei acordul.

Valeriu Gheorghiță:

În cinci județe, 0% vaccinare în centrele medico-sociale

O analiză a Centrului de Resurse Juridice, publicată în urmă cu o săptămână, la 25 ianuarie 2020, arăta că 5 judeţe nici măcar nu porniseră vaccinarea în rândul beneficiarilor din centre rezidenţiale: Vaslui, Brăila, Vrancea, Bistriţa Năsăud, Ilfov. 

La 23 ianuarie, în 17 judeţe şi 2 sectoare ale Bucureştiului nu fusese demarată imunizarea pentru vârstnici şi persoanele cu dizabilităţi, deşi etapa a doua a campaniei de vaccinare, care-i avea, în teorie, ca prioritate zero, începuse deja de 8 zile.

Doar în primele nouă luni ale pandemiei, au fost 328 de focare în centrele rezidenţiale, cu un total de 7.172 de infectări, după cum arăta o statistică a INSP.

În plus, 870 din decesele COVID raportate la finalul anului trecut erau din rândul rezidenţilor centrelor medico-sociale – adică aproximativ 7,5% din totalul deceselor COVID-19 înregistrate în România în anul 2020.

Foto: glasul-hd.ro

Urmărește-ne pe Google News