Prinţul George, în vârstă de 9 ani, și sora sa Charlote, în vârstă de 7 ani, vor urma alături de familia regală sicriul. William și Kate vor merge înaintea celor doi copii și vor fi urmați de prințul Harry și Meghan Markle și de alți membri ai familiei regale.
Fratele mai mic al lui George și Charlotte, Louis, în vârstă de 4 ani, nu va participa la funeralii.
Înainte de slujbă, un clopot va bate la fiecare minut, timp de 96 de minute, marcând durata vieții reginei Elisabeta a II-a. După slujbă, națiunea va ţine două minute de reculegere.
În timp ce liderii și demnitarii lumii se vor aduna în biserica din secolul al XIII-lea pentru slujba de la ora locală 11:00, regele Charles al III-lea și regina consoartă vor conduce procesiunea din spatele sicriului reginei Elisabeta a II-a.
Potrivit sursei citate, slujba va cuprinde muzică bisericească tradițională și lecturi din Biblie, cu o predică din partea Arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby.
`Eu sunt învierea și viața”, va fi rostit la sosirea procesiunii regale. Prim-ministrul Liz Truss va citi un mesaj cu rugăciuni din partea liderilor religioși, inclusiv a cardinalului Vincent Nichols, arhiepiscopul romano-catolic de Westminster.
Muzica de la slujbă va fi pe gustul reginei Elisabeta a II-a
Muzica de la această slujbă istorică va fi în concordanță cu credința și gusturile reginei. Vor fi piese de Ralph Vaughan Williams, JS Bach și Edward Elgar.
Piese noi au fost compuse de Judith Weir și Sir James MacMillan, un compozitor scoțian de frunte, a cărui muzică a avut un loc important în slujba de mulțumire de la Catedrala St Giles din Edinburgh.
Se va cânta The Lords My Shepherd, așa cum s-a cântat atunci când regina s-a căsătorit cu prințul Philip la Westminster Abbey în 1947.
După ce funeraliile se vor încheia la prânz la Westminster, va urma o slujbă de înmormântare la ora 16:00 la Capela St George din Windsor. Slujba include Kontakionul rusesc al celor decedați, un imn pe care prințul Philip l-a ales pentru propria înmormântare anul trecut.