„Stare stabilă în continuare a celor trei pacienţi. Bărbatul va intra azi în operaţie, e posibil şi una dintre femei”, a precizat sursa citată.

Potrivit MS, la Spitalul Floreasca mai este internat un pacient intubat a cărui stare de sănătate este staţionară, după ce femeia de 88 de ani care fusese transferată la această unitate medicală a murit în urma unui stop cardiac în noaptea de duminică spre luni. Bătrâna era imobilizată la pat de mai multe luni.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, un bărbat de 38 de ani internat cu sevraj etilic a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi, aceştia fiind transferaţi în unităţi medicale din Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News