Bărbatul transferat la Spitalul „Sfântul Pantelimon” este în continuare în stare gravă, dar „staţionar”. Femeia internată în această unitate medicală solicită externarea şi doreşte să fie supravegheată în continuare la Buzău.
Totodată, una dintre pacientele transportate la Spital Universitar, care a fost operată, este în stare gravă, intubată, ventilată mecanic şi instabilă hemodinamic. Cealaltă pacientă transferată care nu a necesitat intervenţie chirurgicală şi este în stare stabilă, fiind monitorizată.
Pacientul de la Spitalul Floreasca este stabil. „Ieri, la reevaluarea CT leziunile intracerebrale apar ca fiind stabile – nici nu au evoluat, dar nici nu s-au resorbit. Astăzi, medicul ATI de salon este de gardă şi a hotărât să încerce oprirea sedării”, se arată în informarea Ministerului Sănătăţii.
Una dintre pacientele aduse la Spitalul Bagdasar, în vârstă de 83 de ani, este „staţionară”, cealaltă pacientă de 62 de ani este programată luni pentru operaţie.
La cel de-al treilea pacient de 60 ani care este în tratament „conservator” nu se consideră oportună operaţia „cel puţin momentan”.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, un bărbat de 38 de ani internat cu sevraj etilic a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi opt sunt răniţi.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!