Momentul în care elevii bat un coleg a fost filmat, iar înregistrarea a stârnit controverse de îndată ce a fost publicată pe rețelele de socializare.

Vă avertizăm! Imaginile au un puternic impact emoțional!

Poliția s-a autosesizat în acest caz și a demarat o anchetă în cazul violențelor.

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care apare un minor, agresat de colegi, la data de 14 septembrie a.c., polițiștii din Giurgiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, comisă într-o unitate de învățământ, de pe raza municipiului Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a reieșit faptul că un elev, de 17 ani, ar fi fost agresat într-o sală de curs, de către alte două persoane, imaginile fiind ulterior postate pe o rețea de socializare.

Persoanele implicate în conflict au fost identificate de către polițiști, în cauză fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în care sunt continuate cercetările, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Nu este prima oară când astfel de incidente au loc în școlile din România. În ianuarie, un elev a fost bătut cu pumnii și picioarele la o școală din Lugoj. În urma incidentului, conducerea unității de învățământ, Poliția și Inspectoratul Școlar Timiș au demarat anchete.

sursă foto: observator.tv


Citește și Tânără de 29 de ani moartă după o operație estetică. Acuzații grave la adresa unei clinici din București


 

Urmărește-ne pe Google News