Lisa Walmsley, în vârstă de 51 de ani, avea o criză nervoasă când a ascuns arzătoarele sub paturile fiilor ei Lewis, în vârstă de 20 de ani, și Callum, în vârstă de 21 de ani, în 2019.
Lewis a observat că fumul de monoxid de carbon îi cuprindea camera și a fugit după ajutor, iar când polițiștii au ajuns acasă la familie au descoperit că nivelul de monoxid de carbon din dormitorul lui Lewis era de 10 ori peste limită fatală.
În tot acest timp, Walmsley a condus mașina familiei în care pusese, de asemenea, arzătoarele cu gaz, alături de cel de-al doilea fiu, Callum, care se confrunta și el cu probleme psihice. Au stat vreme de câteva minute în mașina care deja se umpluse de monoxid de carbon, timp în care Callum întreba disperat ce se întâmplă.
Poliția a reușit să găsească la timp mașina, pe baza semnalului telefonului mobil al lui Walmsley.
Anchetele au arătat că Walmsley se străduia să facă față problemelor psihice de care suferea Callum și căutase diferite metode prin care să își ucidă ambii fii, ca mai apoi să se sinucidă pentru a „proteja” familia de „suferințe” suplimentare.
Ambii băieți și-au iertat mama după tentativele de om asupra vieții lor de la 1 ianuarie 2019. La Manchester Crown Court, Walmsley a recunoscut tentativa de crimă și a fost închisă pentru cinci ani și patru luni.
Walmsley suferise o „serie de provocări în viața ei” și se confrunta cu depresia. În 2005, a urmat un tratament, dar în 2010, ea și soțul ei, Andrew, au divorțat, iar responsabilitatea de a-i crește pe cei doi băieți i-a rămas ei.
Foto: Hepta