Justin Kragt avea doi ani când a fost găsit plângând pe scările unui teatru din Seul. La circa o milă distanță, la intrarea într-un magazin a fost găsită în aceeași din din 1984 și Renee Alanko, sora lui Justin, care avea patru ani.
Ambii au fost adoptați de familii din SUA
Ambii copii au fost adoptați, total întâmplător, de familii din SUA. Justin Kragt a crescut în Salem, statul Oregon, alături de alți patru frați. Sora lui, Renee Alanko, a fost crescută de o familie din Northern California, în orășelul Pleasanton.
Cei doi n-au mai știut nimic unul de celălalt. Ambii au decis în urmă cu câțiva ani să dea probe de ADN cu speranța că-și vor regăsi rudele.
Kragt a dat proba în 2014. Renee a făcut-o abia în această vară. Anunțul că ADN-ul a indicat că sunt frați i-a luat prin surprindere pe ambii.
„M-am gândit toată viața că nu voi putea să-mi găsesc vreo rudă de sânge. Știind că Justin e doar la un telefon, un mail sau la un scurt zbor cu avionul distanță, mi-a schimbat viața”, a spus Renee Alanko.
CITEȘTE ȘI: