Toți oamenii din Kaluș (vestul Ucrainei) i-au condus, duminică, pe ultimul drum pe Roman și Leonid Butușin, scrie Newsweek.
„Băieții noștri”, „eroii noștri”, așa vorbesc despre Roman și Leonid localnicii din Kaluș.
Tatăl celor doi, Oleg Butușin, a luat decizia de a-și muta familia din Rusia în Ucraina în 2014, pentru a scăpa de regimul lui Putin.
După ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, Oleg, ca și băieții lui, s-a oferit voluntar să lupte împotriva rușilor.
El a supraviețuit. Și a reușit să recupereze trupurile celor doi fii ai săi de pe câmpul de luptă, pentru a-i înmormânta.
Roman Butușin și Leonid Butușin au murit în regiunea Cernihiv, potrivit postului ucrainean TCH.
„Sângele vostru, dragii mei, iubiți copii, a fost vărsat în zadar. Dar aceasta va fi cheia viitoarei noastre victorii și a revoluției din interiorul Rusiei. Sper că se va trezi conștiința în acești bărbați care se numesc ruși.
Oleg Butușin:
Primarul din Kaluș, Andriy Naida, a postat pe pagina sa de Facebook informații și imagini cu omagiul adus de locuitori lui Roman și lui Leonid.
În timpul procesiunii, oamenii au vorbit cu presa locală, lăudându-i pe cei doi tineri.
Natalia Kulbanska, localnică, spune că a venit la procesiune cu întreaga familie pentru a-i vedea pe eroii „care și-au dat viața pentru Ucraina”.
„Venim dintr-un sat din apropiere, dar îi considerăm băieții noștri. La urma urmei, trăim într-un singur district, într-o singură comunitate, pe pământul ucrainean”, a spus ea.
„Mă rog ca Dumnezeu să-i ajute pe părinți să îndure această suferință”, a spus și Oksana, locuitoare din Kaluș. „Ieri l-am văzut pe tatăl lor vorbind despre ei chiar din locul în care au murit. Nu pot să-mi rețin lacrimile. Oamenii să nu-i uite pe eroii noștri.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: Profimedia