↑ Şoseaua E 70, miercuri la prânz. Emanuel Davidescu îşi găsea sfârşitul la volanul maşinii pe care o conducea. Autoturismul în care se afla s-a făcut praf după ce s-a izbit de un TIR
Nici cel mai groaznic coşmar avut vreodată nu poate întrece realitatea pe care trebuie să o îndure doi părinţi din comuna cărăşeană Cornea. Oamenii şi-au pierdut în şase ore doi copii.
Şirul tragediilor a început miercuri la prânz, când Emanuel Davidescu (27 de ani) conducea maşina, pe E 70, între comuna Topleţ şi Băile Herculane. A apăsat prea mult pedala acceleraţiei şi, într-o curbă, a ajuns pe contrasens, unde a fost izbit de un TIR ce venea din sens opus. Tânărul a murit strivit între fiarele autoturismului.
După numai şase ore, sora lui, Maria Pătraşcu (22 de ani), se afla, cu soţul ei şi cu cei trei copii ai lor, în remorca unui tractor, la 50 km de locul producerii primei tragedii. Un TIR venit din spate cu viteză, a lovit puternic vehiculul agricol, iar Maria a decedat pe loc, strivită între fiarele acestuia. Ceilalţi pasageri din remorcă au fost salvaţi pentru că, în timpul impactului, au fost aruncaţi din vehicul. Acum, familia îndurerată se pregăteşte de o înmormântare dublă.
↑ Şoseaua E 70, miercuri seară. Maria Pătraşcu, sora lui Emanuel Davidescu, avea să moară strivită în remorca tractorului cu care se deplasa

 
 

Urmărește-ne pe Google News