Sâmbătă, 30 septembrie, în jurul orei 15,00, în localitatea Ighișu Vechi, un conducător auto care circula pe DJ 106 a acroșat un atelaj hipo staționat pe partea carosabilă, părăsind apoi locul evenimentului, tranmit reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă. În timpul cercetărilor pentru identificarea conducătorului auto, polițiștii au oprit pentru control un alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Alțâna, despre care polițiștii au stabilit că nu deține permis de conducere.

De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest, cel aflat la volan a avut rezultatul de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuarea investigațiilor privind producerea evenimentului rutier, polițiștii au concluzionat că cel care a condus autoturismul ce a acroșat atelajul este chiar fratele celui de mai sus, în vârstă de 21 de ani, cu același domiciliu.

Acesta din urmă s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Agnita în jurul orei 18,00, declarând faptul că a condus și a provocat evenimentul în cauză, în condițiile în care nici el nu deține permis, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, notează Turnul Sfatului.


Citește și: Spania, în criză. Scenarii posibile după referendumul din Catalonia


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News