Este vorba dosarul privind realizarea a zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire a blocului White Tower.
Iniţial, procurorii au reţinut cinci persoane, dar două au fost eliberate şi plasate sub control judiciar. Celelalte trei au fost duse în arest și vor fi prezentate Judecătoriei Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.
Printre suspecţi se numără doi şefi din Primăria Ploieşti, este vorba de Rita Neagu, director adjunct al Direcției de Urbanism, și de Lucian Bălescu, de la Serviciul Verificare și Controlul Documentații Publice, potrivit Observatorul Prahovean.
„În perioada 2018-2022, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti a edificat un imobil cu destinaţia de locuinţe colective în municipiul Ploieşti, fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi ale documentaţiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 de apartamente”, susțin procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Dezvoltatorul imobiliar, susțin anchetatorii, a încheiat promisiuni şi contracte de vânzare-cumpărare prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat banii pentru 24 de apartamente, deşi acestea erau construite şi intabulate ilegal. Prejudiciul este de 705.000 de euro.
Primarul oraşului Ploiești, Andrei Volosevici, nu este vizat de anchetă.