Potrivit ISU şi IPJ Dolj, cazul a fost anunţat la 112, iar poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.

„În această dimineaţă, o persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că într-o casă de locuit din comuna Desa se află trei persoane care prezintă starea inconştienţă (doi copii şi un adult). Imediat la faţa locului au fost trimise o ambulanţă SMURD, un echipaj de stingere şi două ambulanţe SAJ”, a transmis ISU Dolj.

Echipajele au început manevrele de resuscitarea, dar nu i-au putut salva pe cei doi copii. Femeia a fost preluată de ambulanţă în vederea transportării la spital.

Gemenii erau crescuți de bunică, după ce mama lor i-a părăsit când aveau un an. Tatăl lor e plecat la muncă în străinătate, potrivit unor surse apropiate anchetei citate de Agerpres.

Potrivit IPJ Dolj, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News