Printre cei reţinuţi, în urma celor 79 de percheziții domiciliare, se află un poliţişt de la IPJ Arad, un poliţist de frontieră şi doi inspectori antifraudă.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2022-2024, membrii ai două grupuri infracţionale ar fi procurat bunuri accizabile din afara României, le-ar fi introdus fraudulos în ţară (cu complicitatea sau susţinerea unor funcţionari din cadrul autorităţilor publice)  şi depozitat, în scopul valorificării pe piaţa neagră.

Pentru a se asigura de reuşita activităţilor infracţionale, liderii grupărilor ar fi ţinut legătura cu alte persoane, aflate în palierul de protecţie (funcţionari), care ar fi acţionat pentru facilitarea intrării în ţară a transporturilor şi apoi, pentru livrarea în siguranţă a bunurilor accizabile, inclusiv prin furnizarea de informaţii în legătură cu acţiunile Poliţiei, amplasarea dispozitivelor de supraveghere şi accesul la date din bazele centralizate.

„Destinatarii sau beneficiarii transporturilor cu bunuri accizabile sau de contrabandă situaţi pe teritoriul naţional ar fi reprezentat un alt segment important, aceştia contactându-i periodic pe lideri pentru comenzi de bunuri accizabile. Ulterior, ar fi ascuns marfa în depozite clandestine şi ar fi distribuit-o către propria clientelă de pe piaţa neagră”, transmite IPJ Arad.

Pentru a-şi pierde urma, membrii grupării au construit o hală de producţie unde urmau să fie instalate linii de fabricaţie pentru prelucrarea tutunului şi producerea de ţigarete. 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a fost sesizat miercuri, cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor 11 persoane reţinute.

FOTO: Poliția Română

Urmărește-ne pe Google News