Spitalele de Urgență Sf. Pantelimon și Floreasca din București s-au constituit parte civilă în procesele dintre interlopii Berindei Marian, zis “Bușcă”, 42 de ani, și Nicolae Victor, zis “a lui Țevuța”, 25 de ani, care s-au tăiat cu săbii și topoare în 2018, la Cernica, lângă București.
Unitățile medicale solicită în instanță
recuperarea cheltuielilor de spitalizare cu cei doi bătăuși.
Din rechizitoriu, rezultă că Spitalul Sf. Pantelimon are de primit de la “Bușcă” suma de 139.751,25 de lei.
Potrivit legii, “persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”. Astfel, Nicolae Victor trebuie să suporte cheltuielile pentru spitalizarea lui “Bușcă” la “Floreasca”, iar “Bușcă”, pentru îngrijirile medicale primite de Nicolae Victor la “Sf. Pantelimon”.
Nota de plată pentru “Bușcă” arată astfel: 106.392,63 de lei pentru omul cu piciorul tăiat, plus 33.358,62 de lei cheltuiți de spital pentru asistența medicală acordată tatălui lui Victor, Nicolae Emil, zis “Țevuța”, tăiat și el în măcelul din decembrie 2018. În total 139.751,25 de lei.
Fără serviciu, dar cu proprietăți
În practică se constată că mulţi dintre debitori
sunt insolvabili ori au fost condamnaţi şi se află în stare de detenţie neavând
venituri.
În aceste situații, spitalele rămân în pagubă,
iar cheltuielile rămân în sarcina statului.
De altfel, din rechizitorii rezultă că “Bușcă” și ceilalți inculpați sunt fără ocupație, iar Nicolae Victor a lucrat fără contract, “muncitor necalificat pe șantier”. “Inculpații au precizat că au proprietăți, bunuri, mașini, ca atare pot fi executați silit în cazul în care nu plătesc. Depinde însă pe numele cui sunt acestea”, au explicat surse juridice pentru Libertatea.
“Dacă nu sunt asigurați nici victima, nici
agresorul, spitalul va suporta ce este urgență, deoarece conform legislației
chiar și persoanele neasigurate beneficiază de servicii medicale de urgență.
Restul cheltuielilor de spitalizare ar trebui facturate către persoanele
respective direct”, susțin reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de
Sănătate (CNAS).