Doi medici care lucrează la Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc au fost diagnosticaţi cu COVID-19, iar autorităţile au demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu aceştia, a anunţat, miercuri, prefectul judeţului Covasna, Iulian Todor.
“Sunt doi medici din Ordorheiul Secuiesc şi din Braşov care lucrează la acest spital. S-au făcut teste şi au ieşit pozitive. Au fost internaţi în spital, la Braşov şi Sfântu Gheorghe, şi a fost demarată o anchetă epidemiologică pentru a se stabili toţi contacţii, respectiv familiile acestora, colegii de serviciu şi pacienţii”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Iulian Todor.
Potrivit Prefecturii Covasna, de la începutul pandemiei şi până în prezent în judeţ au fost realizate 5.997 de teste COVID-19 şi au fost confirmate 225 de cazuri.