Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în data de 13 martie 2015. Carmen-Mihaela Dorobăţ a fost trimisă în judecată pentru infracţiunile de luare de mită şi complicitate la luare de mită, ambele săvârşite în formă continuată, iar Gheorghe Dorobăţ pentru luare de mită şi fals intelectual, de asemenea în formă continuată.

Carmen-Mihaela Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” la data faptelor, a fost condamnată de Tribunalul Iaşi la 3 ani de închisoare, pedeapsă suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi soţul primei inculpate, Gheorghe Dorobăţ, la data faptelor profesor universitar, şeful Catedrei de anestezie generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi şef al secţiei ATI din Spitalul Clinic de Urgenţă „Nicolae Oblu”.

Instanţa a dispus, totodată, confiscarea unor sume de bani, precum şi distrugerea parţială a unor înscrisuri falsificate – carnete de student.

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, informează Agerpres.

FOTO: Hepta


Citește și:

VIDEO | Ciclonul din Grecia ajunge în România, dar nu constituie niciun pericol. Explicațiile meteorologului Dinu Mărășoiu, la „Adriana Nedelea LA FIX”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News