Accidentul a avut loc în jurul orei 17.20, când „conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Șos. Fundeni, dinspre Șos. Colentina către Șos. Pantelimon, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 161, a surprins și accidentat doi pietoni”, a transmis joi seară, 30 noiembrie, Brigada Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului, au fost răniți cei doi pietoni, doi bărbați în vârstă de 38, respectiv 20 de ani.

Surse judiciare au declarat pentru Libertatea că este vorba de doi membri ai clanului Chira, care se aflau pe trecerea de pietoni când au fost loviți. Ei au fost răniți grav.

Tânărul de 20 de ani a fost găsit inconștient și este internat la Spitalul Floreasca, iar celălalt la Spitalul Pantelimon, potrivit surselor ziarului.

„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele indicate fiind «zero» pentru consumul de băuturi alcoolice și «negativ» pentru consumul de substanțe interzise. În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație”, a precizat Brigada Rutieră.

Clanul Chira, temut în Capitală și în județul Ilfov și al cărui lider este Aurel Chira, este o grupare specializată în șantaj, cămătărie și prostituție.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (23)

DanCraciunescu   •   09.12.2023, 18:03

Adica se stie cine sunt ... si asta e tot??

Bazilus   •   02.12.2023, 10:12

Aveau de recuperat niste datorii de la spital.

Lecoqsportif   •   02.12.2023, 03:04

Traversarea se face pe unde vrea pietonul, ca de-aia e membru in clan, da?

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI