Secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, a vorbit o ora despre vizita sa in Scandinavia, lasand pentru finalul conferintei de presa ilegalitatile unor prefecti din partidului sau. El a anuntat ca in cadrul Delegatiei Permanente a PSD de astazi vor fi luati in discutie, printre altii, prefectii de Iasi si Ilfov si presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan.
Gusa spune ca despre petrecerile festiviste ale lui Oprisan si manifestarile publice nepotrivite conducerea partidului stia de ceva vreme, dar nu s-a actionat pe motiv ca acesta i-a promis premierului Adrian Nastase ca nu va mai face asa ceva. „Rodica Stanoiu, ca presedinte al organizatiei si Miron Mitrea (foto) ca reprezentant al delegatiei pentru acea zona, vor da socoteala astazi pentru dezmaturile lui Oprisan”, a mai afirmat Gusa, precizand ca la toate acestea s-a adaugat si problema cumpararii de terenuri de catre liderul vrancean.
In ceea ce il priveste pe prefectul de Iasi, secretarul general al PSD spune ca Rusu Banu era de mult in vizorul conducerii partidului si facea obiectul unei analize. Un alt prefect vizat de conducerea PSD este cel al judetului Ilfov, acuzat de luare de mita de cativa localnici.
Tot la Delegatia Permanenta se va discuta si de remanierea din randul secretarilor de stat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News