Tragedia a avut loc la câţiva kilometri de intrarea în oraşul Sibiu. În autoturism se mai aflau alte două persoane. Şoferul a călcat prea tare pedala de acceleraţie, pierzând controlul volanului şi izbindu-se violent de un cap de pod. Două persoane au murit, iar a treia este grav rănită.
Echipele de descarcerare prezente la faţa locului au avut nevoie de câteva ore pentru a scoate trupurile dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Judeţean Sibiu.
Doctorii sunt rezervati în privinţa şanselor acestuia de supravieţuire.