Accidentul a avut loc marţi noaptea, pe DN 1 – E60, în localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor. Trei maşini au fost implicate în accidentul din care au rezultat 12 victime: 2 persoane decedate şi alte 10 rănite.

„A fost sesizat un accident în localitatea Lugaşu de Jos, DN 1 – E60, în care au fost implicate 12 persoane aflate în trei autoturisme. Pompierii militari au procedat la evacuare unei victime rămase încarcerate într-unul din autoturisme, respectiv la acordarea primului ajutor persoanelor rănite Din păcate două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost declarate decedate. De asemenea, între persoanele rănite sunt trei copii, aceştia fiind transportaţi la spital”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca, potrivit Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, la Spitalul din Oradea au fost duşi trei adulţi şi trei copii, iar patru persoane au refuzat transportul la unitatea medicală.

Cele două persoane care au murit sunt din judeţul Mureş, scrie ebihoreanul.ro.

FOTO: Alesdonline.ro


Un tânăr din București, care a pierdut la păcănele, snopit în bătaie de agenţi de pază. Totul a fost filmat și făcut public

 
 

Urmărește-ne pe Google News