În urma manevrelor de resuscitare, celor doi muncitori le-au fost restabilite semnele vitale, fiind duși la Spitalul Județean Galați.

Cei doi bărbați de 51 și 55 ani, muncitori ai societății Apă Canal din Galați, efectuau lucrări de mententanță la o stație de colectare a apelor uzate de pe Faleza Superioară a Dunării.

La un moment dat, din cauza gazelor emanate de fermentația apelor uzate, cei doi muncitori au leșinat și au căzut în canal.

Imediat, la fața locului au fost direcționați pompierii gălățeni, dar și o ambulanță din cadrul SAJ Galați și SMURD.

„Două echipe de pompieri au acționat pentru extragerea celor doi muncitori din mediul ostil. Pentru unul s-au efectuat manevre de resuscitare până la restabilirea funcțiilor vitale. Al doilea a fost scos inconștient, dar cu funcții vitabile stabile. Cei doi au fost transportați la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Galați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, Eugen Chiriță.

Pentru că cei doi bărbați se aflau în timpul serviciului, la fața locului au ajuns și inspectorii din cadrul Inpectoratului Teritorial de Muncă Galați, evenimentul fiind considerat accident de muncă.

Citește și:

EXCLUSIV/ Copiii pilotului erou Florin Rotaru nu au aflat că tatăl lor a murit. „David, băiatul de 3 ani, întreabă și acum când vine tati acasă…”

Urmărește-ne pe Google News