Oficialii au declarat că au rămas focare răzlețe în zonă, însă frontul inițial a fost stins, relatează Ekathimerini.com.

Peste noapte, șase sate au fost evacuate, ca măsură de precauție în urma izbucnirii incendiului. Vânturile foarte puternice au alimentat flăcările. 

Potrivit autorităților, cei doi bărbați decedați ar fi localnici, care au fost dați dispăruți duminică seara. 

Nu s-au raportat alte persoane dispărute. Nu au fost raportate imediat case arse în zona afectată, situată la aproape 150 de kilometri sud-vest de capitala Greciei, Atena. 

Anastasios Giolis, guvernatorul adjunct al Corintului, a declarat pentru radiodifuzorul public ERT că cei doi au decedat în timp ce luptau cu flăcările. Un „accident tragic”, a spus acesta. 

Purtătoarea de cuvânt a poliției grecești, Constantina Dimoglidou, a declarat că trupurile recuperate au fost arse grav. În acest caz au fost necesare teste de laborator pentru a putea fi identificate. 

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Luni, un alt incendiu de vegetație din apropierea Andravidei a fost controlat. Pompierii au rămas în alertă pentru posibilele reizbucniri, a spus serviciul de pompieri.  

În ultimele luni, autoritățile au avut de-a face cu peste 4.500 de incendii în zonele rurale uscate, din cauza secetei prelungite și a valurilor de căldură din primăvară.  

Pompierii au reușit stingerea majorității incendiilor la scurt timp după izbucnirea lor, datorită unei investiții mari în avioane suplimentare pentru lichidarea incendiilor, drone de avertizare, dar și alte echipamente.  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI