Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare.
„Ambele persoane au fost declarate decedate. Este vorba despre o depăşire neregulamentară. Şoferul unui autoturism a efectuat această depăşire, acesta şi o altă persoană din maşină au decedat”, a declarat, pentru sursa citată, Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri pentru descarcerare.
„A fost anunţat în dispecerat un accident produs între un autotren şi un autoturism, pe DN 56 A, pe raza comunei Rogova, la ieşirea spre oraşul Vânju Mare. La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi o ambulanţă din Drobeta Turnu Severin. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea a două victime, surprinse în autoturism. Este vorba despre o femeie şi un bărbat cu vârste de circa 40, 45 de ani”, a declarat, pentru Mediafax, Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi.
Traficul în zona în care a avut loc accidentul este blocat până când polițiștii fac cercetarea la fața locului.
În urmă cu o săptămână, doi tineri din Mehedinți, un bărbat de 32 de ani şi prietena lui de aproximativ 30 de ani, au murit după ce maşina în care se aflau a căzut în gol de la aproximativ zece metri.
sursă foto: Facebook Observ Tot
Citește și DOCUMENTAR/ Viața Mariei Tănase, un secret bine păzit. “Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință moartea mea”