Olandezii au alertat serviciile de salvamont, marți, 16 aprilie. În jurul orei 15.00, la ei au ajuns doi salvamontiști. A fost ridicat de la sol și un elicopter de la poliția bavareză, care i-a preluat de pe vârful Knorrhütte (2.051 de metri altitudine), în condiții de vânt puternic.
„S-a dovedit că nici adidașii, nici pantalonii de trening nu sunt potriviti pentru escaladarea Zugspitze”, a precizat, ironic, serviciul de salvare montană Garmisch-Partenkirchen într-o postare de pagina oficială de Facebook. În imagini se vede zăpada foarte mare.
Postarea a adunat o mulțime de comentarii. „Este uimitor că au ajuns atât de sus”, a scris Camilla K. Mulți au susținut că olandezii ar trebui să plătească cheltuielile operațiunii de salvare din buzunarele lor: „Sper că sunt taxați, având în vedere atâta nepăsare și prostie”.
Zugspitze, situat la granița dintre Germania și Austria, la sud-vest de Garmisch-Partenkirchen (landul Bavaria) și la nord de Tirol, este cel mai înalt vârf din Munții Wetterstein și cel mai înalt munte din Germania.
Prima ascensiune documentată a Zugspitze a fost realizată în 1820 de o echipă condusă de Josef Naus, locotenent în armata bavareză, împreună cu ghidul montan Johann Georg Tauschl.