Astfel, în scurt timp, aplicația celor doi a fost folosită de zeci de fermieri din toate colţurile ţării, românii urmând acum să o prezinte la Congresul Mondial al Antreprenorilor de la Johannesburg, Africa de Sud, de la mijlocul lunii martie.
Aplicaţia Agriso a luat naştere în ferma de la Vişina, când IT-istul şi fermierul au încercat să găsească soluţii pentru un management de calitate al exploataţiei, notează Gazeta Nouă. Astfel, au fost montate dispozitive GPS pe toate utilajele, au fost integrate solele în aplicaţie, astfel încât fermierul să ştie în timp real ce se întâmplă exact în ferma sa.
„Agriso este o aplicaţie de management al fermei pe care o dezvoltăm la noi în Vişina. Am pus dispozitive GPS pe toate utilajele, am integrat solele în aplicaţie şi am făcut-o compatibilă cu softul celor de la APIA. Astfel, declaraţia fermierului de la APIA este mai uşor de făcut, pentru că exportă de la noi din aplicaţie informaţii în cea de la APIA. Fermierul îşi vede în timp real utilajele cum se mişcă. Am reuşit să economisim foarte mult la noi în fermă, iar consumul de motorină a scăzut cu aproximativ 20 % după ce am introdus aplicaţia, comparativ cu anul anterior în care nu am folosit aplicaţie. Dacă folosim tehnologia, care nu este aşa de scumpă, randamentul în agricultură este mult mai mare”, a spus Ştefan Stănescu.
Sursa foto: gazetanoua.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro