Arestarea celor doi francezi a avut loc pe 21 decembrie în portul Algeciras, în sudul Spaniei, în timp ce familia se pregătea să se îmbarce pe un feribot spre Tanger, în Maroc.
Cei doi părinţi aveau „probleme de natură psihiatrică” şi făceau obiectul unui mandat european de arestare pentru „răpire de minor”, a precizat Garda Civilă spaniolă.
Cuplul „intenționa să își ucidă fiul de cinci ani în Sahara, deoarece îl credea posedat”, dorind astfel să îl „sacrifice”, conform Gărzii Civile.
Părinții au fost plasați în arest preventiv de către un judecător din Spania.
Copilul este sănătos şi a fost trimis într-un centru de primire a minorilor din Spania, înainte de a fi returnat în Franţa.
Foto: Profimedia Images