„Din fericire, am scăpat cu viaţă şi fără răni. Doamna senator este la spital pentru câteva investigaţii, însă nu este nimic grav. TIR-ul a intrat în maşina pe care o conduceam. În urma coliziunii, autoturismul meu a fost avariat, însă nimic foarte grav”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Cazan, care a precizat că nu a necesitat intervenţia medicilor.
Colega lui de partid are o stare generală bună, însă, potrivit lui Cazan, a dorit să facă totuşi o radiografie la Spitalul din Sibiu. Conform unor surse din Poliţia Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie investighează cauzele care au dus la producerea accidentului.