Doi. Plus cinci?

Presedintele Traian Basescu face trei ani de cand a castigat la fotografie, in dauna lui Adrian Nastase. Activitatea sa e deja cuantificabila. Au fost, insa, ani atat de agitati, incat reusitele sunt greu departajabile de esecuri.

Pentru tara, principalul eveniment ramane aderarea la UE. Dar aceasta nu-i meritul nici al Guvernului, nici al presedintelui, ci e rezultatul unui proces derulat pe parcursul mai multor guvernari si, sa fim cinstiti, al unei anume concesii interesate geopolitic si economic, la nivelul UE. In plan intern, este de retinut efectul, totusi, pozitiv al interventiei presedintelui-jucator in momente de criza acuta (inundatii, greva profesorilor), ceea ce a determinat Executivul sa se miste mai repede. Dar si imixtiunile prea frecvente, excedand Constitutia, in atributiile Cabinetului. Si, mai ales, stradania de a-si darama propria constructie – Guvernul – la doar doua-trei luni dupa instalare si nu ca o necesitate de politica generala, ci ca urmare a razboiului personal cu Tariceanu. Extins apoi in conflictul suburban cu Parlamentul, cu intreaga clasa politica, mai putin heruvimii din PD-PLD, sustinuti adesea cu mijloace neconstitutionale. Ultimii trei ani au fost un interminabil spectacol de galceava si lovituri sub centura, de o parte si de alta. In paguba tot mai vizibila a tarii. Presedintele mai are doi ani din primul mandat. Desigur, il doreste  si pe al doilea.

Deocamdata, nu are contracandidat mai puternic, decat pe sine insusi. Deja electoratul e cam satul de scandaluri si invective greu de admis la o tribuna cu stema tarii. Asta nu inseamna ca din presedinte-jucator Traian Basescu trebuie sa devina un presedinte-momaie. Trebuie, insa, sa-si schimbe discursul, sa uzeze de argumente, iar nu sa abuzeze de injurii. Indiferent fata de cine.

Urmărește-ne pe Google News