Cei doi au au postat pe grupul de Facebook Radare Oradea un selfie în maşina de Poliţie cu care au ieşit să supravegheze circulaţia pe Drumul Național 1 (DN1), între Oradea şi Punctul de trecere a frontierei Borş, cu un text în care îi anunţă pe şoferi: „Echipaj pe Şoseaua Borşului lângă Peugeot”.

Imediat, postarea a devenit virală şi a strâns mii de aprecieri, orădenii transmiţând și câteva mesaje. Iată doar câteva dintre ele:

  • „Serviciu uşor, fără evenimente”;
  • „Spor la treabă”;
  • „Felicitări pentru iniţiativă!”;
  • „În sfârşit poliţişti care nu se cred zei”.

Ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău, a explicat – pentru Adevărul – că postarea celor doi subofiţeri este corectă și are caracter preventiv.

„Este greşită concepţia potrivit căreia poliţiştii stau la pândă cu radarul pentru a-i sancţiona pe şoferi. Scopul radarelor e de a-i disciplina pe şoferi, pe segmentele de drum unde exista tendinţa de a fi depăşită viteza legală, principala cauză a accidentelor rutiere”, a spus ea.

La sfârșitul lunii septembrie, Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat dezbaterea Legii care prevede presemnalizarea radarelor de poliție, după sesizarea președintelui Klaus Iohannis.

FOTO – Facebook.com/Radare Oradea


Citește și… Cel mai tare cărucior de cumpărături e făcut de Cicică din Solonț! Are alarmă, schiuri, faruri și marca BMW X7


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News