Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 martie, în jurul orei 2.00, lângă Casa Tineretului din Timișiara.

Tânărul se afla alături de doi prieteni, când, „din joacă”, i-a făcut un semn obscen unuia dintre ei, fără să-și dea seama că în față era o mașină de poliție. Gestul nu era adresat agenților, dar aceștia au reacționat imediat, susține el.

Am făcut un semn obscen către un prieten, dar polițiștii au crezut că e pentru ei. Nici nu am apucat să explic ceva!.

La scurt timp după ce a intrat în magazinul din apropiere, cei doi polițiști l-au urmărit, i-au cerut actele și,, când au văzut că nu are buletinul la el, „doar o poză pe telefon”, l-au scos afară cu forța.

„M-au trântit pe jos și m-au încătușat. M-am dat cu capul de asfalt”

„M-au apucat de mâini, m-au tras afară, m-au trântit pe jos și m-au încătușat. Am încercat să mă țin pe picioare, dar m-am lovit cu capul de asfalt”, povestește el.

Tânărul a fost urcat în autospecială și dus la Secția 2 Poliție. Acolo, spune el, a fost dus într-un birou de la etaj.

„M-au dus într-un birou, unde au început să dea în mine cu bastonul și cu pumnii. Am căzut în genunchi, iar unul dintre ei m-a izbit cu capul de birou. Simțeam că nu mai pot!”, a completat el.

„Polițiștii ar trebui să ne protejeze, nu să ne bată. Vreau dreptate!”

După aproximativ 40 de minute de teroare, polițiștii l-au lăsat să plece. Abia se putea ține pe picioare. Un prieten care a filmat momentul în care a fost încătușat a fost și el intimidat de unul dintre agenți.

Mi-au spus să văd ce fac cu filmarea aia, ca și cum mă amenințau. Dar eu nu mă las!

După ce a ieșit din secția de poliție, tânărul a început să se simtă rău și a chemat ambulanța. Medicii de la Spitalul Județean i-au făcut investigații și au confirmat leziunile.

Acum, tânărul vrea să depună plângere penală: „Nu pot să las lucrurile așa. Polițiștii ar trebui să ne protejeze, nu să ne bată. Vreau dreptate!”.

Poliția spune că „a adresat expresii și cuvinte jignitoare polițiștilor și a refuzat să se legitimeze”

IPJ Timiș a emis, ulterior, un comunicat. Poliția afirmă că „în timp ce efectuau verificări la un autovehicul pe strada Arieș din municipiu, au observat un grup de 3 tineri care a început să tulbure ordinea publică prin strigăte și larmă. Una dintre persoane, un tânăr de 21 de ani, a adresat expresii și cuvinte jignitoare polițiștilor și a refuzat să se legitimeze”.

Având în vedere comportamentul acestuia, s-a impus imobilizarea sa și conducerea la secție pentru identificarea acestuia și luarea măsurilor legale.

Tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 8.500 de lei pentru refuz de legitimare, adresarea de expresii și cuvinte jignitoare și împiedicarea organelor de poliție de a lua măsurile legale.

Pe de altă parte, IPJ Timiș a transmis și că „sunt efectuate verificări cu privire la modul de intervenție a polițiștilor”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News