Potrivit IPJ Hunedoara, în jurul orei 11:00, o autospecială de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Crișcior, în timp ce se afla în serviciu de patrulare pe DN 74, a intrat în coliziune laterală cu un autocamion care circula din sens opus.

Accidentul s-a petrecut pe raza localității Zdrapți (comuna Crișcior), iar mașina Poliției circula în direcția de deplasare Crișcior-Zdrapți.

În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi agenți de poliție aflați în autospecială. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Foto: DRDP Timișoara

Potrivit ISU Hunedoara, la fața locului au intervenit pompierii Secţiei Brad, specializaţi în descarcerare şi prim ajutor împreună cu un echipaj medical al SAJ.

La locul impactului, echipajele au găsit doi agenţi de poliţie cu traumatisme la membrele superioare şi inferioare. Unul dintre aceştia prezenta o fractură la o mână, în timp ce colegul lui suferise un traumatism la un picior. Pentru eliberarea celui din urmă din autoturism a intervenit echipa de descarcerare.

Cei doi polițiști au fost transportați la UPU Brad, cu ambulanţe SMURD şi SAJ, pentru investigaţii şi tratamente suplimentare.

Conducătorul celeilalte maşini implicate în accident a refuzat transportul la spital.

 
 

Urmărește-ne pe Google News