Doi suspecți au fost luați în custodie pentru furtul și uciderea unei capre gravide de la o grădină zoologică, au declarat autoritățile din Berlin.
Poliția a arestat duminică doi români, în timp ce încercau să sară gardul grădinii zoologice din Haseheide, în mod normal un loc liniștit unde părinții își duc copiii să se uite la animalele drăguțe și să călărească ponei.
Unul dintre bărbați avea asupra lui un cuțit pe care erau urme de sânge. Nu departe, poliția a găsit un rucsac cu în care erau picioare de animal și două perechi de mănuși pline de sânge. Mai târziu, o capră Angora cu păr creț, numită Lilly, a fost găsit moartă cu gâtul rupt și mai multe părți ale corpului tăiate.
„Lilly aștepta trei pui și urma să nască în trei săptămâni”, a spus Ursula Laumann, purtătoare de cuvânt a Uniunii Instituțiilor Sociale, care conduce grădina zoologică.
Autoritățile cred că există posibilitatea ca Lilly să fi fost ucisă pentru că seamănă cu o oaie.
Atacul de la Haseheide seamănă cu un altul similar în care o oaie pe nume Rose a fost găsită măcelărită. Autoritățile nu știu, încă, dacă cele două incidente sunt legate.