Incidentul a avut loc aseară, în gara din localitatea Seini. Trenul personal Baia Mare – Satul Mare a rămas înțepenit pe șine și, cu toate eforturile mecanicilor, nu a mai plecat de pe loc. După ce au așteptat o perioadă bună de timp, aproximativ 15 persoane, majoritatea navetiști, au înțeles că trebuie să facă ceva. Au coborât din vagoane și au început să împingă garnitura, în speranța că vor reuși să o clintească.
Eforturile lor au fost, însă, în zadar, informează actualmm.ro, iar călătorii au renunțat la tentativă și s-au întors în tren, așteptând ca responsabilii din cadrul CFR să găsească o soluție.
În final, o locomotivă a fost trimisă din gara Satu Mare și a tractat garnitura până la destinație.