A fost percheziționată și Primăria Turda, de unde s-ar fi ridicat ilegal respectivele pavaje, atestate în fals drept vechi și nefolositoare.
Din investigații, a reieșit că pavajele ar fi fost date unor persoane apropiate, între care polițiștii vizați, în loc să intre în patrimoniul instituției. Este vizată și activitatea unui funcționar public din primărie care ar fi dispus aceste operațiuni ilegale. Cercetările continuă pentru probarea tuturor faptelor penale.
„Sunt efectuate percheziții domiciliare la imobilele deținute de doi ofițeri de poliție, șefi de poliții municipale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind pusă în aplicare și o ordonanță de predare bunuri la sediul SC Domeniul Public Turda SA”, a anunțat procurorii clujeni.
În urmă cu aproape două săptămâni, la data de 17.01.2024, în același dosar penal, a fost efectuată o percheziție la sediul Primăriei Municipiului Turda, fiind ridicate bunuri și înscrisuri relevante în acest dosar.
Din cercetările efectuate, până în prezent, explică procurorii, a rezultat că, în cursul anului 2023, un funcționar public din cadrul Primăriei Municipiului Turda cu funcție de conducere a atestat în fals că pavajele ridicate din zona centrală a municipiului în vederea înlocuirii cu unele noi erau distruse și nu mai puteau fi folosite.
Funcționarul le-ar fi scos din patrimoniul primăriei, oferindu-le contra cost sau cu titlu gratuit unor persoane apropiate, inclusiv unor polițiști din cadrul I.P.J. Cluj.