Militarii ruși au ucis 9 oameni, inclusiv minori, conform sursei citate. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 28 octombrie, în casa familiei Kapkanets. Soldații ruși s-au folosit de puștile pe care le avea asupra lor pentru a-i ucide pe Eduard și Tatiana Kapkanets.
‼️ Two Russian occupants sentenced to life in prison for shooting 9 civilians in Volnovakha, Donetsk region
A court in Rostov-on-Don has sentenced military men Stanislav Rau, 28 (photo) and Anton Sopov, 21, to life terms for the mass murder in occupied Volnovakha they committed… pic.twitter.com/38VCX0MXm1
— NEXTA (@nexta_tv) November 8, 2024
Pe lângă cei doi soți, au fost uciși copii lor și soțiile, doi minori de 9 și 4 ani, și o rudă a acestora. Conform ziarului rus Kommersant, în primă fază s-a crezut că soldații au comis măcelul pentru a face rost de alcool.
Cazul a fost judecat cu ușile închise, întrucât documentele prezentate în instanță conțineau informații considerate secrete oficiale de stat. Cei doi soldați ruși nu și-ar fi recunoscut vinovăția, conform sursei citate de Kommersant. Totuși, în luna iulie a anului în curs, Tass, care a citat agenții de aplicare a legii, relata că cei doi inculpați au spus că sunt parțial vinovați.
După câteva zile de la săvârșirea crimei, Comitetul de Investigații a anunțat reținerea a doi militari din Orientul Îndepărtat al Rusiei. La acel moment, numele celor doi nu a fost dezvăluit, însă pe canalale de Telegram au fost publicate fotografii ale celor doi suspecți în acest caz.
Ulterior, jurnaliștii au reușit să afle că cei doi soldați sunt Stanislav Rau, în vârstă de 28 de ani, și Anton Sopov de 21 de ani. În luna februarie a anului trecut, Kommersant relata că Sopov a fost condamnat pentru hărțuire.