Liz (47 de ani) și David Murphy (55 de ani) se luptau să echilibreze munca și creșterea copiilor. Când cuplul a fost concediat în timpul crizei COVID din 2020, ei au decis să-și schimbe radical viața.

„Nu aveam deloc timp pentru copii, am decis că trebuie să facem ceva pentru a ne schimba modul de a trăi”, explică Liz.

Familia Murphy și-a vândut casa semidecomandată din Altrincham, lângă orașul Manchester pentru echivalentul a aproape 470.000 de euro și s-au mutat, în decembrie 2020, alături de copiii lor, Tom și Charlotee, mama lui Liz, și tatăl ei vitreg, în sud-vestul Franței.

După ce au fost concediați, soții britanici și-au vândut casa din Manchester și au cumpărat un cătun în Franța, pe care l-au transformat în sat de vacanță
Liz, David și copiii lor

Nu au cumpărat doar o casă nouă, ci întregul cătun Lac De Maison, în Poitou-Charentes, regiunea Nouvelle-Aquitaine.

Au renovat casele dărăpănate și le-au transformat în case de vacanță

Satul cuprindea șase case vechi de 400 de ani, dărăpănate, două hambare și trei hectare de teren. Cei doi au transformat treptat cătunul într-o afacere înfloritoare. Cele trei locuințe au devenit case de vacanță, pot găzduit 20 de turiști, și sunt la mare căutare pentru închiriere.

„Victoriile tactice” ale Guvernului Netanyahu – pe punctul de regionaliza războiul din Gaza
Recomandări
„Victoriile tactice” ale Guvernului Netanyahu – pe punctul de regionaliza războiul din Gaza

„Am învățat singuri să lucrăm. Căutăm pe YouTube, ne murdărim mâinile și încercăm să facem lucrurile pe cont propriu. Doar când avem probleme apelăm la un profesionist”, mai spune David.

„Am iubit și viața în Anglia, dar nu regretăm că am venit aici și nu avem de gând să ne mutăm înapoi”, explică David.

„Avem multe de făcut, suntem complet rezervați în această vară și chiar în restul sezonului avem oaspeți în majoritatea weekendurilor. Avem piscină încălzită, teren de fotbal, de badminton, de tenis de masă și trei… capre, Megan, Rosie și Peggy. Să nu uităm de găinile care ne dau ouăle pentru micul dejun”, își face reclamă, cu umor, familia britanică.

Cei doi soți au acum controlul propriei lor vieți. „Avem mai multă stabilitate în Franța. Nu există niciun CEO care să se trezească într-o dimineață și să decidă să reducă jumătate din personal pentru a economisi bani”, adaugă David.

Avem planuri mari, vrem să continuăm renovările. De asemenea, am dori punem panouri solare și să fim autonomi energetic.

David Murphy:
92785483101589972660945872518366954616520704nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10
Procesul lui Vlad Pascu, în pragul unei noi amânări, din cauza expertizelor medico-legale ce nu au fost finalizate
Recomandări
Procesul lui Vlad Pascu, în pragul unei noi amânări, din cauza expertizelor medico-legale ce nu au fost finalizate

Foto: Facebook Lac de Maison – family friendly gites complex 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
FANATIK.RO
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat
FANATIK.RO
Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Observatornews.ro
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI