Sunt împreună o gaşcă de râsete atunci când se întâlnesc cu toţii zi de zi la masă. Zece suflete – opt copii şi doi adulţi – fac din casa lor din Braşov o mică grădiniţă. Soţii Corneliu (37 de ani) şi Ligia Pop (35 de ani) au dat dovadă de generozitate, luând în grijă şi crescând cinci copii orfani.

Tatăl are o firmă de construcţii

Gestul lor e cu atât mai dezinteresat cu cât ei au deja trei copii, iar al patrulea e “pe drum”. Toma (10 ani), Letiţia (6 ani) şi Elias (1 an) sunt copiii lor biologici. Pe Alexandru (8 ani) l-au luat de la orfelinat, iar anul trecut în casa lor au mai ajuns Raluca (11 ani), Ana Maria (10 ani), Ionuţ (6 ani) şi Estera (9 ani), patru micuţi părăsiţi de tată. “La noi nu se rezumă totul la hrană. Avem o responsabilitate mai mare – aceea de a-i educa pe copii”, ne-a spus Corneliu, patronul unei firme de construcţii. Pentru că Ligia nu lucrează, soţii Pop îi cresc pe micuţi din salariul lui Corneliu, dar primesc şi ajutoare de la asociaţii de protecţie a copiilor.

Au locuit într-un vagon

Ultimii copii aduşi de familia Pop în casa lor sunt Raluca (11 ani), Ana-Maria (10 ani), Estera (9 ani) şi Ionuţ (6 ani). Până anul trecut, ei au locuit într-un vagon. Mama lor, Gabriela, a decedat la doar 31 de ani, iar tatăl lor, George Moraru, i-a abandonat. “În vagon nu aveam apă caldă, căldură. Învăţam la lumânare. Acum viaţa mea s-a schimbat. E bine cu noii părinţi”, mărturiseşte Ana-Maria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News